Range Rover Sport, controlabil doar din telefon. Cât de tare este ideea asta?

Autor: Andrei Ştirbu 17 iun. 2015 Știri auto

Britanicii de la Jaguar Land Rover nu mai contentesc în a experimenta şi exploata simbioza dintre mecanică şi tehnologie din maşinile lor. Ultimul experiment priveşte un Range Rover Sport şi un smartphone.

Prin intermediul aplicaţiei, şoferul poate controla maşina fără să se afle neapărat în spatele volanului. Desigur, pentru ca Range Roverul (şi, eventual, oricare altă maşină din familia britanică) să nu devină o „maşinuţă” RC de peste două tone, aflată pe mâna teribiliştilor, folosirea aplicaţiei este condiţionată de o viteză de maxim 5 km/h a maşinii şi de o distanţă de maxim 10 metri între telefon şi maşină. Sau dacă se apropie prea mult de aceasta.

Următorul pas, desigur, este dezvoltarea unei aplicaţii prin care îi poţi comanda maşinii să-şi caute singură parcare, sau să plece singură la cumpărături sau cine-mai-ştie. Cert este că această aplicaţie (aflată momentan în stadiu de proiect, dar care sună foarte posibil de realizat în viitorul apropiat) se poate dovedi a fi o adevărată perlă, în cazul în care te afli într-una dintre următoarele situaţii:

1) eşti pe munte şi nu ai suficientă experienţă în off-road încât să ieşi dintr-o situaţie delicată, care presupune şi riscul de a te trezi pe plafon (apropo de off-road, aplicaţia are şi comutator pentru diferenţial, care-ţi permite să alegi trepte High sau Low, în funcţie de caz) 

2) te trezeşti că maşina ta, parcată perfect regulamentar, pe un spaţiu pentru oameni normali şi nu altcumva, este flancată de altele două şi nu poţi ajunge la volan – cu toate că unii au rezolvat deja problema parcării autonome a maşinii, punctul 1) încă este unul important încât să ne dorim aplicaţia aceasta cât mai repede.

VIDEO:


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide